Sfârşitul anului 2007: în Europa şi în special în Austria se răspândeşte febra fotbalului. În calitatea ei de gazdă a EURO 2008 Austria urma să participe - luând-o, cum s-ar zice, pe scurtătură. În acea vreme la urechile lui Johannes Boric, din anul 2005 responsabil pentru Europa de Est, ajunsese vestea despre o partidă internaţională de fotbal mai deosebită - între echipe formate din salariaţi ai firmelor Rauch din Cehia şi din Slovacia. Se auzea că ar fi prilejuit o distracţie formidabilă. Hmm, fotbalul creează legături între oameni, s-a gândit Boric.
„O idee excelentă. Ideea asta o vom realiza" a fost Reacţia lui Jürgen Rauch atunci când Boric i-a prezentat pe scurt planurile sale pentru „Rauch EURO“: o competiţie fotbalistică între echipe formate din salariaţii filialelor Rauch din diferitele ţări, menită să creeze condiţiile pentru ca salariaţii din diferitele locaţii naţionale şi internaţionale să se cunoască personal între ei. În iureşul creşterii economice din ultimii ani, acestui aspect i se acordase din păcate prea puţină atenţie. O tânără colaboratoare din echipa lui Boric a preluat sarcinile organizatorice.
Punct de întâlnire pentru mai bine de 400 de colege şi de colegi
Ca loc de desfăşurare se recomanda Schruns din Montafon datorită infrastructurii perfecte de care dispunea. Este un loc în care poţi deseori observa la antrenament echipe de renume mondial ca Werder Bremen, Southhampton, ba chiar şi echipa naţională a Spaniei. La data de 12 iunie aici au sosit autobuze din care s-au revărsat 26 de echipe împreună cu susţinătorii lor, în total mai bine de 400 de colege şi de colegi.
Vineri au avut loc vizite la uzinele din ţărişoară, iar seara s-au reunit toţi pentru recepţia oficială. În dimineaţa zilei de sâmbătă a început apoi, însoţită de jubilaţia susţinătorilor echipaţi corespunzător din punct de vedere vestimentar, competiţia cu intrarea solemnă a echipelor, în fruntea cărora mergea orchestra "Bürgermusik Silbertal". Ziua a fost a jucătorilor. Punctul culminant al primei competiţii de fotbal a firmei Rauch a fost însă uriaşa serbare care a avut loc seara şi care a cuprins pe lângă ceremonia de acordare a premiilor câştigătorilor muzică live şi o atmosferă aproape ca cea de la o finală de Champions League.
Boric: „Un punct culminant cu o deosebită încărcătură emoţională a fost acela în care colegi din ţările foste componente ale Iugoslaviei şi actual învrăjbite între ele au cântat împreună vechiul imn de stat iugoslav. Pentru toţi cei care fuseseră prezenţi la Schruns, din acest moment modul de colaborare şi comportamentul cu colegii din celelalte locaţii s-a transformat, a devenit mai familiar." Da, aşa este, fotbalul creează legături între oameni. Drept pentru care de atunci încoace Rauch-EURO are loc o dată la trei ani.
Începând din anul 2008 fotbalul îi leagă şi pe salariaţii din ţările care găzduiesc filiale Rauch.