O familie de frunze pentru o marcă de familie

Cum s-a întors Rauch la pomul fructifer.

Marea diversitate de mărci care a fost impusă de piaţă de către firma noastră şi-a cerut preţul: un număr mare de mărci cere şi mai multă publicitate. În anii care au urmat după criza economică mondială din anul 2007 cei responsabili au analizat soluţiile menite să ducă la reducerea volumului de publicitate. De aici a rezultat ideea: Trebuie să ne concentrăm mai mult pe marca de familie.

Dar oare cum să transpui în mod optim în practică această idee bună? Pentru a identifica soluţia, Rauch a invitat mai multe agenţii de publicitate internaţionale să participe la un concurs de creativitate. Victoria în acest concurs şi-a asigurat-o o agenţie germană, aceeaşi de altfel care a inventat şi celebrul velier verde pentru berea Beck’s.

Ideea învingătorilor: în centrul mărcii trebuie să fie plasat ca element nou "pomul Rauch" încărcat de fructe. Primele apariţii publice ale noului simbol pentru marca de familie au fost cu adevărat spectaculoase: într-un spot publicitar pentru Bravo pomul Rauch încărcat de fructe cade pur şi simplu din cer, salvând astfel o petrecere plictisitoare iar în clipul pentru Happy Day apare cu mult zgomot direct în sufragerie. Pomul acesta dezvoltat destul de repede rădăcini adânci ... şi s-a impus curând ca simbol al mărcii de familie Rauch.

Să ne amintim: Pomul Rauch nu a fost tocmai o invenţie cu totul nouă: începând din anul 1949 el apăruse deja ca decor pe frontispiciul vechii mustării Rauch din Rankweil.

 

„Cu pomul Rauch se impune în conştiinţa pieţei un puternic simbol grafic al mărcii de Familie“