Indiferent dacă este vorba despre sucuri, marmelade, torturi sau iaurturi: de vreme ce incorporează fructe ar fi posibil să incorporeze şi produse ale firmei Rauch. Aceasta întrucât încă din anii 1950, de când a pus în funcţiune prima sa instalaţie de concentrate din sucuri de fructe, Rauch comercializează şi aşa-numitele "semifabricate" - concentrate din sucuri de fructe, pireuri din fructe iar de câţiva ani încoace chiar şi fructe congelate.
„În acest gen de afaceri discreţia este prima poruncă. Nu menţionăm nume, nu facem publicitate", explică directorul resortului semifabricate, Dr. Wolfgang Schwald. Provocarea deosebită în această afacere este materia primă "vie": cantitatea recoltată, conţinutul de acizi, culoarea - toate acestea variază la fiecare soi de fructe de la recoltă la recoltă, uneori chiar în proporţie extremă. În consecinţă oscilează desigur şi preţul.
Acesta este motivul pentru care specialiştii firmei Rauch trebuie să negocieze în mod individual fiecare contract cu fiecare client în parte, indiferent dacă este vorba despre 500 kg sau despre 2.000 tone. Concurenţa este acerbă iar pe piaţă mişună nenumăraţi ofertanţi. În acest sens Rauch dispune însă de un mare avantaj, ne spune Wolfgang Schwald: „Noi profităm de excelentul renume pe care Rauch şi l-a câştigat de-a lungul multor decenii la clienţii din întreaga lume. Dovedind că pe Rauch te poţi baza ca pe un furnizor cinstit şi echitabil al unor produse de cea mai bună calitate. În anul 2010 am decis să ne folosim şi de acest bun renume al nostru pentru a ne asigura o creştere economică substanţială şi în această piaţă discretă."
„Nu peste tot unde înăuntru este Rauch stă scris şi pe din afară Rauch. Afacerea cu semifabricate este una discretă.