Sub conducerea celor patru societari Erich, Trudi, Franz şi Roman Rauch, întreprinderea se dezvoltase cu succes în cursul ultimilor 30 de ani. Un factor esenţial care s-a aflat la baza acestui succes nu este evident din prima: cei patru au fost întotdeauna de acord. Franz Rauch: „Desigur că în şedinţe deseori aveau loc discuţii aprinse, noi având uneori puncte de vedere foarte diferite. Dar am discutat problemele până când am căzut la un acord."
Pentru ca în ciuda creşterii numărului membrilor familiilor proprietare firma să poată urma în continuare o linie de dezvoltare clară, cei patru au fondat în anul 1994 fundaţia particulară Rauch. Scopul principal al fundaţiei: să asigure coeziunea familiilor în interiorul grupului de întreprinderi. Fondatorii au format consiliul consultativ şi au numit ca membrii ai consiliului director persoane din afara familiei.
„Toate deciziile noastre s-au luat în unanimitate. Întotdeauna. Ori de câte ori nu se putea altfel, discutam unii cu alţii până ce ajungeam la un acord."
Franz Rauch