Mere, portocale, coacăze ..... angajaţii care lucrează în biroul întreprinderii ştiau de multe ori deja după miros ce fel de fructe erau tocmai transformate în suc în compartimentul producţie. Tuburile sistemului de poştă pneumatică răspândeau aromele în toată întreprinderea. Dar în primăvara lui 1987 a început să se răspândească un miros nou, de ...... ursuleţi de jeleu? Chiar asta a fost: Rauch tocmai ambala primele şarje de Red Bull.
Cu un an înainte Dietrich Mateschitz întrebase dacă Rauch are capacitatea de a ambala lichide în cutii metalice de 250ml şi în butelii de 175 ml. De la sine înţeles că Rauch avea capacitatea de a o face. Este adevărat că la început puţini dintre cei din Rankweil erau încrezători în şansele ca noua băutură să se impună - până la urmă cine ar fi putut fi dispus să cumpere cantităţi atât de mici de energizanţi buvabili la un preţ atât de mare? Egal - până la urmă şi ambalarea în regim contractual a unor cantităţi mici face parte din afacere. Nimeni nu visa la aceea vreme că băutura aceasta complet diferită de tot ce fusese pe piaţă până atunci urma să devină pe plan mondial un adevărat hit în vânzări.
În ceea ce privea calitatea, noul client a fost extrem de pretenţios" - îşi aduce aminte Erich Rauch: „Indiferent dacă era vorba despre o zgârietură aproape imposibil de văzut cu ochiul liber pe o cutie sau despre o etichetă nesemnificativ strâmb lipită pe o butelie, Red Bull reclama absolut orice. Oricât de agasantă ni s-ar fi părut această atitudine atunci, noi am învăţat totuşi repede. Această relaţie de afaceri ne-a făcut şi pe noi să ne perfecţionăm în continuare. Da, Red Bull îţi dă cu adevărat aaaripi.