O idee formidabilă cu căpşuni

Cum a deschis un produs originar din Ungaria uşile comerţului alimentar echipei din Germania

Germanii iubesc sucurile din fructe şi în consecinţă le consumă în mari cantităţi. Din această cauză de altfel, odată cu aderarea Austriei la UE, Germania a şi devenit pentru Rauch una dintre cele mai importante pieţe-ţintă. Problema: în Germania sute de producători de sucuri din fructe dau lupte acerbe unii cu ceilalţi pentru privilegiul de a potoli această mare sete. Pentru consumatori această concurenţă acerbă se materializează într-un sortiment uriaş şi în preţuri scăzute. Pentru nou întemeiata echipă a filialei Rauch din Germania însă, această stare de fapt a însemnat: ne trebuie o idee bună.

Această idee bună a descoperit-o în anul 2005 directorul filialei Rauch din Germania în noul catalog de produse al centralei din Rankweil. Pentru prima dată, acest catalog prezenta şi produse ale filialei Rauch din Ungaria. Printre ele un sort Happy Day făcut dintr-unul din fructele cele mai iubite de germani: căpşuna.
 
Fără să stea prea mult pe gânduri sau să ceară aprobări, managerul a comandat de la colegii maghiari o paletă cu această băutură, a pus mâna pe telefon şi a aranjat întrevederi cu cei mai buni parteneri de desfacere pe care-i avea în comerţ. Pentru discuţiile ce urmau să aibă loc îşi pregătise o întrebare pertinentă: "Spuneţi-mi vă rog: cu care marmeladă şi cu care iaurt cu fructe realizaţi cele mai importante cifre de vânzări?" Şi exact fructul cu pricina le lipsea din rafturile lor cu sucuri din fructe. Iar astfel Happy Day a ajuns în Germania, cu sorturile maracuja, cranberry, rubarbă şi ... căpşună, brandul principal la specialităţile de băuturi mai deosebite pe bază de sucuri de fructe.

 

În Germania Happy Day s-a impus în prezent drept brandul principal al specialităţilor de băuturi mai deosebite pe bază de sucuri de fructe, de la rubarbă până la maracuja. La începutul acestei povestiri de succes s-a aflat o idee spontană foarte bună - şi sucul de căpşuni produs în Ungaria